Era amiaz tarziu, soarele stralucea, iar eu stateam plictisit la coltul unui magazin din oraselul nostru. Imi scot mana stanga din buzunar, si ma uiti la ceas dezinteresat. Nu e niciodata nimic interesant de facut in orasul asta, imi zic, si ma mai uit inca o data la ceas, si mai dezinteresat.
Dupa 10 minute de inactivitate, observ pe partea cealalta a drumului un baiat. Era cu vreo 2 ani mai tanar ca mine, era aranjat, dichisit, cu o floare in mana si foarte foarte zambaret. Il vad oprindu-se din cand in cand sa isi mai verifice parul in vre-o vitrina. In graba lui, la un moment dat, a lovit din gresala mana unei batrane care cara niste fructe. A rosit imediat si s-a grabit sa le culeaga iar de pe jos, apoi s-a ridicat, a facut cativa pasi in fata, si si-a verificat inca odata parul in vitrina, ca apoi sa mai repete odata in fata vitrinei gestul ce avea sa-l faca cand daruieste floarea, asa cum repetase acasa de multe ori. Zambesc. Zambesc din toata inima. Acu cativa ani eram si eu asa, aranjat cu grija, ca orice baiat ce merge la prima-a doua intalnire, incantat, grijuliu si efectiv fericit. Decid sa il urmaresc , voiam neaparat sa ma mai agat putin de amintirile ce ma napadeau atunci.
Ajuns la coltul strazi, baiatul observa o cutiuta stralucitoare aruncata la repezeala langa un cos de gunoi din fata unui magazin de antichitati. Apropiindu-ma aproape neglijent de el, aud un sunet metalic “cling-cling-cliiiiiingg”. Imi dau seama ca e o cutiuta muzicala, si raman stupefiat, gandindu-ma ca o cutiuta muzicala nu are cum sa cante mai mult de cateva minute, si acea cutie a stat sigur acolo mai mult de atat. Nu reusesc sa stau mult pe ganduri, pentru ca baiatul a pus-o rapid in buzunarul de la haina, si a pornit de data asta mai incet, si vizibil mai ingandurat. Un nor acoperea soarele, iar orasul, care odinioara era scaldat intr-o mare aurie, acum arata palid.
Am pornit amandoi inspre parc. Eu, desi eram in spatele lui la o distanta de vreo 10 metri, il auzeam bolborosind. Desi nu auzeam clar, imi dadeam seama ca sunt murmurari fara noima. Se opreste. Se uita la trandafirul ce il avea in mana, si parca incercand sa numere ceva, dupa care, cu grija, alege cate o petala si o smulge. Doua minute mai tarziu, aparent multumit isi reia drumul, la fel de incet ca inainte.
Ajuns in mijlocul parcului, acolo il astepta o fata. Intarziase. Nu ii auzeam bine ca eram departe, insa ii vedeam perfect. Privirea dezamagita ce i-o aruncase nu a tinut mult, pentru ca fata, nemaiputandu-se abtine, a sarit sa-l imbratiseze. El s-a lasat imbratisat. El i-a intins mecanic floarea. Ea prarea profund impresionata. El parea de-a dreptul stupefiat de impresionarea ei. Probabil se gandea ca era un gest cat se poate de banal si cu siguranta ea s-a asteptat. In timp ce cautam un loc cat mai aproape de ei dar cat mai discret, undeva in spatele unui copac, o aud pe ea cum ii zice:
“-Multumesc, e superba. “ zise ea, si se apropie de el ca sa il sarute pe obraz. El se lasa sarutat si ii zice:
“-Placerea e de partea mea. Sti , i-am rupt unele petale pentru ca floarea era asimetrica, imperfecta. 9 randuri a cate 5 petale inseamna 45 de petale. Nu doar ca floarea in sine avea un numar impar de petale, ci si fiecare rand de petale era de asemenea imperfect, avand fiecare cate 5 petale. Am smuls cate o petala pe fiecare rand. 9 randuri cu cate 4 petale inseamna 36 de petale. 36 e un numar perfect." Fata privi floarea dezamagita. Arata mai urata decat o floare normala, ea nu reusea sa vada “simetria” de care vorbea baiatul. Zambeste inocent, il imbratiseaza iar si ii zice “
“-E foarte frumoasa. “
Impactul imbratisarii il facuse sa isi smuceasca haina, din care cazu cutiuta muzicala. Ea il privi cu ochi tandri, si el i-a raspuns la fel. Au stat in liniste uitandu-se unul la celalat mai mult timp , dupa care ea isi apriopie incet capul ei de al lui soptindu-i
"-Te iube..."
“Cling, cling , cling-cling-cling” se auzi din iarba, ceea ce ii distrase atentia tanarului, si il facuse sa isi intoarca fata de la ea, si sa priveasca in iarba la cutiuta muzicala. Numaidecat se apleca sa o ridice iar. Indignarea de pe fata ei se citi foarte, foarte usor. Sa intors cu spatele inspre tanar pentru a-si pune ordine in ganduri, in timp ce el studia cu atentie cutiuta.
"-Sti, ma uit in jur si imi dau seama ca toata lumea e ca si floarea ce ti-am daruito, spuse el, toate realizarile in viata sunt bazate pe toleranta oamenilor fata de imperfect. Sa ai “10 pe linie” la scoala, de fapt inseamna cel putin 9.5 la fiecare materie, sa te considere prietenii tai un atlet bun, nu trebuie de cat sa alergi mai repede ca ei, si pentru ca o padure sa fie frumoasa, nu trebuie decat ca frunzele sa ascunda uscaciunile."
" -Dar nu conteaza, ma auzi?! nu conteaza deloc!" Ii spuse ea, incercand sa il faca sa o asculte, dar el, isi puse mainile in buzunar, se indrepta inspre oras, si aproape zambind, a inceput sa vorbeasca:
" -O sa ma intorc, o sa ma intorc si o sa le arat cat de usor poate fi schimbata o lume imperfecta. Ca sa rupi un lant nu trebuie decat sa rupi o singura veriga, si partea frumoasa e ca o poti alege tu, pe cea mai slaba."
" -De ce faci asta? Ii spuse ea, cu ochii aproape inlacrimati."
-...
"-Mie... mie mi-a pierit tot curajul care mi-l facusem cand te-am cunoscut. Eu o sa plec. Si nu vreau sa ma intorc. Nu spun ca nu o sa ma intorc... dar nu vreau. Ma simt dezamagita.
Ea s-a intors, si a plecat. Nici nu si-a luat larevedere. El nu parea deloc afectat de ce s-a intamplat. Dupa ce ea a facut vreo 10 pasi, cu mainile buzunar, s-a indreptat si el in directia opusa. I-am urmarit. Primi pasi i-a facut incet si indiferent, uitandu-se din cand in cand inspre cer. Dupa ce a parcurs cateva zeci de metri, a grabit pasul. Ajuns la marginea paduri, s-a oprit. Ii curgeau sudorile pe frunte, si se pipaia agitat. Scoase cutiuta muzicala cu grija din buzunar, o puse la ureche, dar nu se auzea nimic. O scurtura, cauta cu disperare cheita, ca sa o intoarca, dar nimic. Mainile incepusera sa ii tremure violent si din agitatie, a scapat cutiuta pe jos. Scotand un zbierat de furie, se apleca, si o ridica iar, apoi o arunca cat putu, undeva in directia mea, apoi o lua la fuga aproape inebunit.
Sunt speriat. Nu mai stiu ce sa inteleg. Ma indrept inspre locul unde a aterizat cutiuta si aud iarasi “cling, cling-cli-cli-cling”. Cutiuta muzicala canta. Ma intreb, oare nu cumva ea canta si in mainile tanarului ? Probabil chiar inebunise de tot. Zambesc. Ce poate fi asa de special la cutiuta asta? Ma aplec sa o ridi...
mi-re-doo-mi-re-doo-si-siiiii.
