A Smiling Jester. #2 Where Do We Draw The Line

Apropiindu-ma de banca ei prin spate, la vreo 20 de pasi m-am oprit, am scos trandafirul de sub maneca si mi-am intors haina pe dos. Captusala gri a hainei, impreuna ca pantalonii rosii ma faceau sa par la lumina slaba a noptii un cetatean sarac, obisnuit. Am scos limbile clopoteilor de la caciula si am pus caciula in buzunar, m-am sters pe fata cat am putut de bine, am pus trandafirul la loc si am inaintat.

Stateam in spatele bancii ei. Ea statea in partea dreapta si privea stelele, eu eram in spatele bancii in partea stanga. Trebuia sa ii atrag atentia cumva, asa ca am scos din buzunarul drept un banut galben stralucitor si l-am aruncat in fata ei. A trasarit privind surprinsa inspre locul unde a aterizat, insa cand a realizat ce este, i-a revenit la scurt timp acel chip aproape inexpresiv. Vazandu-i reactia, am prins putin curaj si am zis:
-Daca un banut stralucitor nu iti capteaza atentia, atunci inseamna ca tristetea de pe chipul tau nu e cauzata nici de sot, nici de copii, si nici de traiul greu din cetatea asta.
S-a uitat la mine tresarind. Si-a intors imediat privirea inspre stele, si mi-a spus cu glas slab,
-Nu trebuie sa fi geniu sa iti dai seama de asta… Ia-ti banutul si pleaca. Te rog…
-O sa fac asta. Te rog doar sa imi acorzi 5 minute, si te rog sa nu ceri sa iti explic de ce fac asta.
-Un “cavaler” care sa ma inveseleasca e ultimul lucru de care aveam nevoie. Pleaca.
-Trebuie sa recunosc, mi-ai ghicit intentia din prima. Mai am inca aproximativ 4 minute si jumatate. Incearca sa ma tolerezi. Cunosti povestea Regelui cel Rau?
Si-a intors din nou privirea inspre mine, dar din nou nu a zis nimic. Astepta sa incep sa povestesc.

Se spune ca Regele cel Rau nu a fost dintotdeauna rau. Pe vremea cand nu era decat un print, unul instet, iscusit si foarte energic, dar totusi un print. Tatal sau era pe patul de moarte, cand a fost chemat langa rege sa primeasca ultimele sfaturi. Printul sosi imediat in camera, ingenunghie la patul tatalui sau si il privi cu ochii aproape inlacrimati.
-Sa ai grija de poporul tau, si nu uita, ca impreuna cu puterea mereu vine o responsablitate ma… guh, buh
Degeaba incerca regele sa se abtina, o tusa urata il coplesea. Printul, vrand sa-l linisteasca, ia zis :
-Sa-ti fie linistita inima, tata, caci am sa port cu responsabilitate mantia ta rosie, o sa tin cu putere sceptrul in mana, si o sa tin cu mandrie pe cap coroana cea aurita.
Regele sa stradui sa mai murmure inca cateva cuvinte, abia reusi.
-Tu, fiule, nu o sa porti coroana aceasta auri …
De data aceasta, boala il coplesi de tot, dupa ce o durere ascutita i-a strabatut sira spinari, el a avut un ultim strigat de durere, dupa care toti doctorii si asistentele de acolo sarira repede la patul regelui incercand sa-i amelioreze starea, dar in zadar. Printul a iesit abatut din camera. Dupa ce a inchis usa cu grija in urma lui, a mai facut cativa pasi, cand dupa un colt, il observa pe unchiul lui care vorbea cu patru garzi din palat, ciuli urechile si recunoscu vocea unchiului sau : “Trebuie sa il facem pe print sa mearga in capela in seara asta. Il vom surprinde acolo.” . Inima printului incepuse sa bata mai tare. Primul gand ce ia trecut prin minte a fost acela ca unchiul sau mostenea tronul in lipsa unui print mostenitor. Se sperie si alerga repede in camera unde dormea. Pe oblonul mic al camerei, se vedea coridorul din partea cealalta a palatului, unde il observa pe unchiul sau cum pune coroana de aur intr-o cutie si o inmaneaza unui gardian, dupa care, toti pleaca. Unchiul inspre camera relgelui, Gardianul in partea cealalta.

-Cred ca acele cinci minute acordate s-au scurs.
Se uita la mine curioasa. Stiam din privirea ei ca dorea sa afle finalul povestii, asta insemna ca imi va tolera compania mai mult de cinci minute. A raspuns simplu dar clar.
-Continua…

Speriat la culme, printul se strecura afara din camera. A alergat la grajduri, unde se inalni cu capetenia garzii loiale lui. A poruncit ca dupa ce regele va fi declarat mort, iar printul declarat rege, sa fie executat unchiul sau impreuna cu toti cei ce ramaneau loiali lui, iar acest castel sa fie ars din temelii, dupa care, a incalecat pe cel mai bun cal din grajd si a pornit inspre cealalta resedinta a sa. Doua zile mai tarziu, un castel a fost ars din temelii si au fost executati treizeci si cinci de oameni.
-Atat? ..
Ce nu stia printul, era ca in acea seara, in capela l-a asteptat unchiul sau cu o coroana stralucitoare, plina de perle si diamante.
-Ah…
-Cateodata, toate lucrurile te conduc inspre o concluzie, cat timp nu esti SIGURA de un lucru, un detaliu neinsemnat poate sa schimbe radical concluzia..
-Vrei sa insinuezi ca nu privesc lucrurile dintr-un punct de vedere corect?
-Vreau sa insinuez ca e posibil sa nu privesti lucrurile dintr-un punct de vedere corect.
-Tu nu sti ce s-a intamplat…
-Stiu ca nu stiu ce s-a intamplat, si stai linistita, nici nu am de gand sa iti cer sa imi povestesti.
-Si daca ti-as povesti, nu ai putea sa intelegi suferinta din interiorul meu…

A urmat o clipa de tacere. Voiam sa-i zbier ca eu inteleg perfect genul acesta de suferinta. M-am abtinut. Cine sunt eu sa judec cat de mult sufera o fata? . Am ocolit banca si m-am asezat pe ea, in capatul celalalt.
-Nu vreau decat sa iti distrag atentia. Poate nu inteleg ce suferi, insa inteleg un lucru, stai si privesti stelele abatuta, iar lucrul acesta il inteleg pe deplin. Si eu stateam nopti intregi si priveam stelele. Si nu reuseam sa deslusesc nimic din problemele la care imi propuneam sa gasesc raspunsuri. Mie nu mi-a distras nimeni atentia.
-Nu am de ales… eu nu caut o explicatie. Destinul ne vrea despartiti, acum incerc sa ma resemnez..

M-am intors inspre ea. In timp ce imi descheiam haina ca sa las interiorul colorat sa se vada in razele lunii, i-am zis:
-Sti, daca destinul ti-a cauzat suferinta, tot destinul este acel care ti-a trimis tocmai un bufon atunci cand tu erai singura si trista.
A zambit. Am reusit.
-Privesti cerul. Milioane de stele si luna mare care sta si le guverneaza pe toate. Iti imaginezi o alta lume, poate una dintre stele e steaua ta, poate constelatiile prind viata atunci cand iti intorci privirea de la ele… Hyperion, Selena… Ai putea avea impresia ca stelele, luna, si tot cerul in toiul noptii sunt speciale. Ei bine nu sunt. Sunt cele mai comune lucruri. Oricine poate sa priveasca noaptea la cer si sa isi revendice pentru el insusi tot cerul. Speciale sunt acele lucruri care sunt numai pentru tine. Ai sa fi surprinsa cat de frumoase pot fi lucrurile care sunt numai si numai pentru tine .

M-am ridicat si am plecat. Nu m-a privit decat dupa ce eram deja la 20 de pasi distanta, tot atunci a si observat trandafirul care a ramas in locul unde stateam eu. Si-a intins mana si l-a luat.